LIRISM, PARADOX, AUTOCENZURĂ
când îngerul s-a trezit/
soarele alergase jumătate de viaţă/ avea o durere scursă din cap/ îşi căuta
aripile prin buzunare/ din braţul până la cot, până la umăr/ degetele se
plimbau agitate în cerc/ corăbiile visează în adâncul oceanelor/ sinuciderea
apelor/ îngerul dă din umeri scurt/ oftează, se aşează în dreapta mea/ îmi
şopteşte că putem începe.
(Laurenţiu
Pascal – umărul gol)
„O poezie inegală în ceea ce priveşte discursul liric –
aşa cum este el organizat; această organizare nu este posibilă dintr-un exces
de liricitate; aglomerări de verbe care îngreunează discursul poetic; are şi
multe locuri comune, multe discontinuităţi şi nu prea îşi găseşte drumul între
sine şi discursul liric.” (Stela Iorga)
„Pare decis să construiască; acolo unde scrie mai mult
din creier decât din inimă, este mai puţin realizat; are şi nişte zone
paradoxale, care vin bine în text, dar şi multe lucruri spuse deja; în rest –
pare mai sigur pe el; are, cel puţin, un poem rotund, bine realizat.” (Victor
Cilincă)
„Poemele prezentate de Laurenţiu Pascal mi se par nişte
parabole existenţiale care frizează deşertăciunea; se vede că vizează
perfecţiunea, dar topica îi îngreunează mesajul; mai trebuie eliminate multe
piese (şuruburi/ piuliţe) care sunt în plus.” (Ion Zimbru)
„O atmosferă prea romantică; se cam repetă – atât în
formă, cât şi în mesaj – şi cam stagnează; stilul tineresc/ zglobiu nu-l
avantajează – să se maturizeze.” (Andreea Violeta Bobe)
„Într-adevăr, se vede o schimbare legată de stil –
probabil, datorată unor lecturi diferite; sunt locuri unde regăsesc vocea
autorului şi unele locuri care nu mă încântă; se vede un soi de autocenzură
oarecum exagerată!” (Tatiana Nona Ciofu)
„Are lirism – însă, mai întotdeauna, îi lipseşte
claritatea; are ceva de Frankenstein;
spune prea multe la un moment dat şi încurcă cititorul; are şi un soi de
preţiozitate/ de nefiresc, de dorinţă de a şoca.” (a.g. secară)
Ion Avram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu